Lansare de carte: Autoportrete în oglinzile cărților, Pavese, omul jignit și Nebunul lui Dumnezeu de Vianu Mureșan

„Despre Vianu Mureșan însuși, unul dintre specialiștii de vârf din Europa în opera lui Lévinas, autor a câtorva cărți remarcabile, să le amintesc aici doar pe ultimele două: romanul Nebunul lui Dumnezeu (una dintre celemai complexe și bogate arhitecturi epice din literatura noastră, firește roman ignorat  de „topuri”) și tulburătoarea analiză fenomenologică a morții din eseul Pavese, omul jignit. (…)

Cercetând ființa unor opere epice, Vianu Mureșan dovedește un excepțional talent de a povesti (pe care ar trebui să-l dețină orice critic literar profesionist), reordonând epicul întru străluminarea unor noduri de semnificație care să provoace interesul cititorului pentru problemă. Narațiunea lui secundă devine act de înțelegere. Formația lui filosofică este aici un avantaj. Scrie strălucitor, exact și bogat, ludic și ironic. Insist asupra acestei din urmă trăsături, sunt fulgerătoare împunsături, dar și texte întregi (…) în care floreta ironică este mânuită cu o îndemânare de muschetar al ideilor. O face fără răutate sau parti-pris, doar ca un exercițiu intelectual și cale de căutare a adevărului. Ironia (și autoironia) este modul de a nu ceda comodităților formulelor de-a gata, entuziasmelor facile sau orgoliilor auctoriale, de-a măsura înțelept relativitatea atoate. Este fundamental un socratic, distanțarea (auto)ironică asigură de fiecare dată perspectiva necesară de-subiectivizării percepției, dar și trăirii adecvate a vieții care s-a întrupat în carte.”

Christian Crăciun

„De fiecare dată când descopăr un text care mă entuziasmează, un autor nou, tresar uluit, mi se revelează trista ignoranță de-a mă fi lipsit de el până atunci. Trecutul mi se răscolește brusc, încerc să-mi închipui cum aș fi evoluat ca cititor dacă îl știam de mai devreme, ani buni înainte. Pedeapsa pe care mi-o aplic imediat e să citesc tot ce prind scris de acel autor, de parcă mi-aș putea răscumpăra astfel vina necunoașterii. Ceva asemănător cum se-ntâmplă când descoperi o nouă iubire la vârstă înaintată, brusc te grăbești să fii din nou tânăr săltând-napoi peste vârstă precum curcubeul peste cascadă, vrei s-o iei de la capăt vinovat că n-ai cunoscut-o încă de la-nceputul vieții, iar în neputința ei de-a anula timpul iubirea preschimbă vina în zel. Iubești cu sârguință, te precipiți în stări de excepție pentru că simți că vremea e puțină pentru etalarea întregii minunății de care ești năpădit”.

Vianu Mureșan, Autoportrete în oglinzile cărților